Am vazut de curand un film interesant si ca subiect de sine statator si ca extrapolare (Brothers, 2009). Doi frati. Unul care facuse puscarie nu stiu pentru ce (fratela rau). Unul insurat cu o fetita, luptator in Afganistan (fratele bun). Ei bine, fratele bun, super-exemplul pozitiv si demn de lauda al familiei, e considerat mort in timpul unei misiuni in Afganistan. Familia ramasa in SUA incearca cu greu sa treaca peste asta. Fratele rau e alaturi de sotia indoliata si de fetita (ca om doar). Fratele bun insa nu murise, cazuse in bratele dusmanilor impreuna cu un subaltern. Dupa vreo 2 luni de stat in conditii subumane si amenintari cu torturi sau chiar torturati, intr-un final fratelui bun i se pune in mana o ranga si i se spune ca daca vrea sa scape si sa se intoarca la familie, sa-si omoare subalternul ca este o gura de hranit in plus. Iar el, fratele cel bun, in ciuda incurajarilor mele din culise sa lase jos ranga (ma gandisem chiar mai degraba o sa sparga capul celui care ii comandase asta) ... isi omoara subalternul. La vreo 5 minute dupa asta vin si fratii americani si dau iama in afgani. Si fratele bun se intoarce acasa. Doar ca lucrurile nu mai sunt ca inainte. El e rece, distant, banuitor la relatia sotie-fratele rau, seamana cu un zombi si izbucneste la un moment dat, cat pe-aci sa-si zboare creierii. Iar la sfarsit marturiseste sotiei ce a trebuit sa faca pentru a se putea intoarce acasa si concluzioneaza: nu stiu insa daca mai pot trai.
Fiecare din noi avem idealuri, teluri, planuri, dorinte si cate si mai cate. Bineinteles, tinem la ele cu dintii, n-am renunta in veacul vecilor, doar sunt ale noastre. Si am face multe ca sa ni le implinim. Am face orice? Am calca peste cadavre?!
Am trada persoana care ne-a fost fidela? Am minti pe cei care au fost sinceri cu noi? I-am elimina din peisaj cand avem noi chef pe cei care nu se incadreaza in planul nostru?
Sa zicem ca da. Si dupa asta ... am mai putea trai linistiti si impacati cu noi si cu universul?
