Vina

Este dificil sa intretii o relatie armonioasa de cuplu. Pentru ca celalalt nu este tot timpul atent cu tine, nu tine cont de dorintele si parerile tale, este egoist, posesiv, razbunator, neiertator, nu te intelege cand ai mai multa nevoie de asta (poate si pentru ca nu prea iti asculta off-urile), e prea des cu gandul la alte lucruri mai importante, cu preocupari care n-au prea multe in comun cu ale tale si nici nu-si cere iertare atunci cand greseste, te raneste cu sau fara voie si iti reproseaza fie ca esti prea distant(a), fie ca ii ingradesti libertatea.
Este si mai dificil sa intretii o relatie armonioasa cu tine insuti. Pentru ca atunci nu mai ai pe cine da vina.

Regasirea

Exista ceva ce nu s-a scris despre iubire? Exista cineva care n-a scris despre iubire? Cu pana pe hartie sau cu gandurile pe cer, plin de sperante sau ratacind prin labirintul nesigurantei, in speranta ca cineva, la un moment dat, ii va citi randurile scrise tremurand, randuri sterse din prea grija cautarii cuvantului perfect si rescrise uneori cu majuscule chiar ... si ca va intelege ca dicolo de cuvintele acelea timide se ascunde un suflet rebel in cautarea de sine. Prea des ne stergem randurile, prea mult ne cautam cuvintele, prea departe suntem unii de ceilalti si prea greu este de parcurs labirintul asta. E de inteles, nu-i asa, de ce e atat de greu sa ne regasim unii pe altii. Si pe noi insine.

Exista timp

Exista timp pentru toate ...
Pentru a cumpara cadouri de Craciun. In fiecare an e Craciunul. Si in mod sigur acesta va fi mai bun decat cel de anul trecut.
Pentru a te intalni cu vechii colegi de scoala fara teama de a te trezi intr-o lume din care ai facut parte, dar demult ... atunci cand constati ca varsta biologica nu are nimic de-a face cu nivelul la care iti manifesti bucuria interioara, implinirile si ratarile deopotriva.
Pentru a-l ierta pe cel care ti-a facut cel mai mare rau. Acela de a nu te fi inteles atunci cand aveai mai multa nevoie.
Pentru a uita toate abandonarile care te-au lasat undeva la mijlocul drumului, cu ochii mariti de uimire si fara plic de glas. Si, desigur, fara nici o explicatie.
Pentru a-ti ierta greselile facute din prea marea dorinta de a fi pe plac cuiva drag.
Pentru a-ti reciti jurnalul de liceu si a-ti reintalni acel eu aproape uitat stand pe banca pe care n-ai mai revazut-o de la bac, cu idealurile lui, sperantele si temerile care acum te-ar face doar sa zambesti.
Pentru a sta la povesti la gura sobei. Cu parintii. Ai tai sau ai altcuiva.
Pentru a dansa. Cu bucurie, cu emotie, cu ochii inchisi, cu inima batand nebuneste, cu narile frematand si inspirand adanc aerul dens care aproape capata consistenta cand iti intalneste corpul in miscare.

Exista timp pentru toti.
Pentru cei care te-au ajutat atunci cand credeai ca nimic si nimeni nu te mai poate salva. Care nu asteapta multumiri, un zambet discret care sa le spuna ca esti bine, esti in armonie cu ritmurile, e suficient.
Pentru parintii care ti-au indrumat pasii in viata. Pentru cei care iti sunt inca alaturi, ca si pentru cei care te-au abandonat fara motivatie, explicatie ulterioara si fara noima.
Pentru prietena cea mai buna care traieste cu tine la unison bucuriile si necazurile ce-ti sunt date, care te cearta, dar nu te critica, care iti arata unde gresesti, dar continua sa te asculte.

Pentru cei care te-au invatat sa iubesti. Pentru cei care te-au invatat ca iubirea se invata. Pentru cei care te-au invatat ca iubirea nu se cere niciodata. Ea doar se daruieste pe sine complet si fara regrete.
Pentru cei care te-au iubit. Un an, o luna, ori poate o viata intreaga.
Pentru prietenul cel mai bun fara de care ai fi acum mai saraca sufleteste.
Pentru cei care nu te-au apreciat cum ar fi trebuit atunci cand ai fi avut nevoie mai mult, dar tocmai prin asta te-au facut sa-ti stabilesti singura nivelul increderii in tine.
Pentru cei care ti-au fost aproape si n-ai putut aprecia destul. Departe cand ai avut nevoie de ei. Pentru cei care te-au imbratisat si ti-au facut sufletul sa vibreze.

Exista timp pentru toate ...
Pentru a face prajituri, pentru a da cu aspiratorul, pentru a citi toate zecile de carti pe care nu te-ai putut abtine sa nu le cumperi, pentru a te uita la ultima comedie romantica cu final asteptat, pentru a-ti infrunta temerile, pentru a-ti cumpara cea mai frumoasa rochie din vitrina, pentru a te apuca de gradinarit, pentru a ajunge acasa cu carnetelul de bal completat in intregime, pentru a invata din greselile tale, pentru a invata si din greselile altora, pentru a invata ca de fapt nu exista greseli, ci doar lectii de viata care te fac sa transpiri mai mult, pentru a-ti face un album de poze in cele mai neasteptate locuri. Si pentru a iubi. Pentru a te darui unui suflet deschis cu bucuria unui copil care descopera primul fulg de nea. Fara temeri, fara ingrijorari, cu credinta nezdruncinata in magia iubirii, total, nebuneste, riscand totul pentru un ideal citit doar in carti si visat cu ochii deschisi in fiece noapte.

Asa ca ... unde te grabesti? Cum ar fi? sa te trezesti dimineata si sa dai fuga pe malul marii ca sa astepti rasaritul de soare si in loc sa te bucuri alaturi de respiratia nisipului de fiecare minut pe care soarele il petrece dincolo de linia orizontului pentru a se pregati de intalnirea cu tine, te-ai supara ca te face sa astepti prea mult ... Cum ar fi? sa te cateri pe cea mai inalta culme ca sa-l petreci la plecare, cand se pregateste sa apuna de cealalta parte a versantului, lasandu-te prada intunericului neiertator ... Crezi ca daca-l rogi sa mai ramana un minut sau macar o secunda, o sa se-ndure de tine? Chiar daca ar vrea, nu poate ... stie ca cineva il asteapta sa rasara de cealalta parte ...

Exista timp pentru toate ...
Exista timp si pentru noi.

2 x Paradox

Cel mai tare ne atasam in lumea aceasta de corpul fizic si-i acordam aproape sau integrala noastra atentie, in timp ce sufletul trebuie sa astepte la rand ca sa ne ingrijim si de el. Cu toate acestea, intr-o relatie de cuplu, primul lucru pe care ne grabim sa-l oferim este corpul fizic. Sufletul il daruim tarziu, mult mai tarziu, ori poate niciodata. Cat de rational este acest lucru oare?


Mi-e teama de situatiile limita din viata. Pentru ca iti permit sa-i vezi pe oamenii din jurul tau asa cum sunt ei in realitate. Astept cu bucurie situatiile limita din viata. Pentru ca te ajuta sa-i vezi pe oamenii din jurul tau asa cum sunt ei in realitate.

O zi perfecta

Astazi a fost o zi perfecta. M-am dat jos din pat cu greu dimineata, stiind ca trebuie sa infrunt o intalnire tare dificila la munca, dar m-am consolat cu ideea ca de maine (ori din seara asta) incepe week-end-ul. Am raspuns la vreo 20 de telefoane si am mai dat si eu inca o data pe-atat ca sa rezolv doar treburile cele mai urgente de la serviciu (celelalte pot sa-si astepte linistite sorocul saptamana viitoare). Asta dupa ce intalnirea aceea dificila (care n-a fost chiar asa grea pana la urma) s-a finalizat mai repede decat speram. Am plecat la 5 fix ca sa ajung la doctor (nimic grav de altfel). Am urcat si am coborat zeci de scari pe drumuri si am ocolit toate baltile. M-am carat cu 2 plase pline ochi de la supermarket pana acasa. Mi-am platit intretinerea (in termen deci). Am asteptat cu calm mai mult de 10 minute pana apa de la dus sa devina normala ca sa pot face si eu o baie. Normala, adica fara rugina. Ca cei de la Renel lucreaza de zor zilele astea cica. Am mancat si am plecat in graba la cursul de dans de unde abia m-am intors. Nu prea-mi mai simt picioarele. Dar imi simt sufletul zburand. Am mai asteptat alte 10 minute sa vina la dus apa curata. Si, inainte sa ma bag in pat, mi-am facut un blog. Acest blog.
Da. A fost o zi perfecta. De ce? hm ... de ce nu?
Era sa uit sa va spun. Ultimul lucru pe care o sa-l fac inainte sa adorm. Sa-i multumesc cuiva drag care a avut in toata aceasta zi grija de mine. Si sa-i spun ca si maine o sa am nevoie de el. Multumesc, Doamne!
Da ... a fost o zi perfecta.