Despre singuratate versus solitudine (partea 1)

(partea 1 pentru ca sunt in studiu la aceasta lectie)
Cand venim pe lume - venim singuri si inconstienti. Cand plecam din lumea asta - plecam tot singuri si (in proportie covarsitoare) tot inconstienti. Intre timp - evident suntem tot singuri si inconstienti. Avem insa pretentia cel putin hilara sa ne amagim ca nu suntem nici singuri si nici inconstienti.
De fapt ar trebui sa inlocuiesc cuvantul "singuratate" cu cel de "solitudine". Singuratatea - cine n-a gustat-o? Si e amara, o stim cu totii. Pentru a ne convinge ca de fapt nu suntem singuri, ne inconjuram de prieteni, familie, colegi, simple cunostinte sau chiar vorbim cu oameni necunoscuti pe strada. Ne e greu, tare greu, sa ramanem doar cu noi insine. Chiar si in intimitatea casei noastre tot gasim cai de comunicare cu altcineva: intram pe net, pe mess, deschidem televizorul si vorbim in gand ori cu voce tare cu fata de la meteo care anunta din nou canicula, bine draga, asteptam si eu o veste buna de la tine, o ploicica ceva ... sau chiar vorbim cu propria imagine in oglinda, oare ce sa fac, sa-mi mai tund din breton, sa nu-mi mai tund, tu ce zici? Dar ea, singuratatea, nu ne da pace. E intocmai ca o umbra, oriunde am merge, ne urmareste in permanenta. Atata timp cat vom trai in exteriorul si nu in interiorul nostru, singuratatea ne va tine strans de mana.
Daca insa vom incerca sa ne retragem putin cate putin, chiar si cateva secunde pe zi, in interior, sa ne centram, sa incercam sa ne privim cu mai multa atentia, vom ajunge macar din cand in cand sa constatam ca singuratatea a disparut, s-a evaporat, iar in locul ei a aparut solitudinea, un fel de cealalta fata a monedei, un fel de zana cea buna care ne face bine. Da, se poate! Putem sta doar cu noi insine si sa ne simtim bine, sa ne conectam la ritmul universului si sa ascultam muzica sferelor.
E nevoie si de un mic ajutor pentru asta.
Umbra dispare intr-un singur moment: cand soarele ajunge exact deasupra capului nostru.
Singuratatea dispare intr-o singura situatie: cand deasupra noastra se pogoara gratia divina. Si atunci regasim magia solitudinii. Doar noi - conectati cu universul.

O sa inchei citandu-l pe Maestrul Osho:
"Solitudinea e insasi natura voastra. Solitudinea face parte din natura omului, este eliberarea de teama de a fi singur. Solitudinea ne ajuta sa ne descoperim esenta, sa ne apropiem de noi insine si sa fim in armonie cu noi. Solitudinea inseamna cautare in interior si descoperire de sine."