Scrisoare de adio!

Adio!!
De obicei se scrie la sfarsit, ei bine, eu am ales sa scriu de la bun inceput ca sa stii despre ce e vorba in scrisoarea asta. Da, am recurs intr-un final la acest mijloc invechit de comunicare pentru ca efectiv nu mai vedeam alta varianta.

Nu am inteles ce s-a putut intampla de n-ai mai dat nici un semn de viata. Taman cand incepusem sa comunicam foarte bine, sa ne intelegem din priviri chiar, tu te-ai retras brusc si fara avertisment. De ce?? Daca era vreo problema, daca nu-ti mai placeau ochii mei, puteai sa-mi spui asta intr-un fel sau altul, nu-i asa? Acum doua zile ti-am trimis acel SMS cu "Buna dimineata, dragul meu! O zi senina" Atat. N-am scris mai mult ca stiam ce ocupat esti la munca. Nu mi-ai raspuns nimic. Dar, mi-am zis in sinea mea, esti ocupat cu cine stie ce proiecte noi. Asa ca m-am gandit sa-ti trimit pe la pranz si un pps pe mailul de la serviciu, macar sa-l vezi in pauza de masa. Sunt convinsa ca l-ai vazut, ca stiu ca le deschizi pe toate. Iar cand am ajuns seara acasa te-am sunat sa vad cum a fost ziua ta. Dar nu mi-ai raspuns ... M-am gandit ca oi fi pe drum si e nebunie, toata lumea se agita prin orasul asta ... Asa ca seara pe la 8 am intrat pe mess, sa vad daca ai ajuns acasa. Nu erai pe mess (am cautat sa vad daca esti invisible, dar nu erai). Deci nu erai deloc. Sau poate nu erai pe mess .... ti-am trimis un mail scurt pe adresa ta personala. Un "ce faci? cum a fost ziua ta?" Am tot dat check for new mails vreo ora, dar nimic, nu mi-ai raspuns nici la asta. Apoi mi-am adus aminte ca mai ai o adresa de gmail, am gasit-o intr-un mail mai vechi pe care mi l-ai trimis tu cu o invitatie la cina si ti-am forwardat mesajul si pe adresa asta. Am mai asteptat o ora. Nimic. Te-am sunat din nou. Am asteptat de data asta pana a intrat casuta postala si ti-am zis sa ma suni, ca nu pot sa dau de tine. Tot nimic. Dupa aceea, cand am incercat sa te sun din nou, deja iti inchisesesi telefonul. Si m-am adus aminte (vezi, mai bine mai tarziu decat niciodata) ca mi-ai trimis un SMS la un moment dat de pe telefonul de serviciu (mesajul ala in care imi spuneai cum te simti dupa prima noastra intalnire). Si ca sa fiu mai sigura ca totusi imi raspunzi, ti-am trimis un MMS, stiam ca poti sa primesti. Dar ... tot nimic. Am adormit undeva dupa unu noaptea cu telefonul in mana, televizorul deschis si leptopul in pat.

Dimineata m-am trezit cam anchilozata. Si am luat-o de la capat. Mai ales ca ieri era ziua ta si abia asteptam sa ne vedem. Inainte sa plec la birou ti-am trimis un e-card pe mailul de serviciu, ca sa-l gasesti cand iti deschizi calculatorul. Cand am ajuns si eu la birou, te-am sunat (de data asta de pe telefonul meu de serviciu, ca m-am gandit ca o fi fost vreo eroare de retea cu o zi in urma). Pe la pranz deja nu mai stiam ce sa cred ... dar nu vroiam sa ma supar pe tine ca nu catadicsesti sa-mi raspunzi de nici un fel, era totusi ziua ta! Trebuia sa dau de tine intr-un fel sau altul! Asa ca in urmatoarele doua ore te-am sunat pe ambele mobile de vreo 25 de ori, ti-am trimis 7 SMS-uri, inca 3 e-card-uri taaare dragute, un alt MMS, iar aseara tarziu un ultim e-card cu o poza cu noi doi (preferata mea, aia facuta la internet cafe). Sunt convinsa ca nu ai vazut mesajul, ca altfel sigur m-ai fi sunat.

Aseara am inteles. Nu-ti mai pasa de mine. Dupa toate incercarile de a da de tine timp de 2 zile, ma declar obosita, suparata ca ma ignori in halul asta, nervoasa ca nu esti in stare sa comunici si satula sa-ti spun eu ca e normal ca intr-o relatie sa pui comunicarea pe primul loc, ceea ce evident tu nu faci. Si daca asta e situatia, o sa consider ca nu mai suntem impreuna, fiecare e pe drumul lui acum si la revedere!

Adica adio!
M.

P.S. Ti-am pus scrisoarea asta intr-un plic pe care scrie "Confidential, pentru C." si plicul in cutia postala pentru ca nu vroiam sa o las sub pres s-o ridice vreun vecin (stii ca cei de pe palier cu tine sunt ciudati). Si te rog foarte frumos, daca cumva ne vom intalni in holul blocului, sa nu te straduiesti sa ma saluti si as prefera sa nu mergem impreuna cu liftul, tu poti sa urci si pe scari la urma urmei, doar stai la 2, ca eu nu pot sa urc pe scari pana la 8.

"Pana la urma cine cu cine ramane?!"

Da, este un citat, de aici si ghilimelele. O intrebare care mi-a fost adresata acum cativa ani de cineva care se identificase prea mult cu personajul principal din romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Gelozie? Nicidecum. Gelozia ar trebui sa aiba un temei, o motivatie, iar asta ar fi o intrebare de final de discutie lamuritoare. Credeti ca isi facuse planuri cu mine de sfarsit de comedie romantica? Nici asta. Si atunci? Am stat sa ma intreb oare ce film rula cu usa inchisa in mintea lui, film la care evident eu nu aveam acces si ajunsese deja la al 50-lea episod probabil. Mi-a luat o zi si o noapte sa-i raspund la intrebarea asta. Dar i-am raspuns. "Pana la urma fiecare ramane cu el insusi."

De cand suntem mici mamele noastre incep sa ne citeasca povesti cu printese care in 20 de pagini il gasesc pe el, printul, probabil pe cal alb si dupa incercari si peripetii diverse, toata lumea participa la o nunta ca-n povesti. Deci cam asta e finalul. L-a gasit, gasit ramane, ce mai e de povestit? Dupa aceea ne facem mai mari si ne uitam la filme unde vedem cam tot asa. Acum la moda este femeia de 30+ ani frumoasa, desteapta, plina de calitati, care nu prea mai crede in povesti cu feti frumosi, dar uite dom'le ca pana la finalul filmului face ea ce face si tot "ramane" cu el, fericitul castigator.

Si totul se invarte in jurul ideii asteia: oare e el "acela", cel asteptat, dorit, sperat, cel cu care o sa ramana in veci etc etc etc? Atat de mult efort, stres, atatea cuvinte, atatea prietene cu care sa te sfatuiesti, psihologi pe care sa-i platesti, parinti cu care sa te consulti si oracole la care sa mergi doar ca sa poti gasi un raspuns la aceasta apocaliptica intrebare, cu cine ramai?

Cu cine ramai? ne proiecteaza undeva la sfarsitul vietii si ne apare pe ecran imaginea a doi mosuleti tinandu-se de mana si tipand unul la altul (ca nu mai aud, nu de alta) sau la sfarsitul veacurilor cand facand un bilant ii spui celuilalt: dragul meu, in ultimele 26865 vieti am tot fost impreuna, acum ca se termina veacul asta si incepe altul, ma gandeam sa-ti propun, poate vrei sa incercam sa mai cunoastem si alta lume ...

Sau

Astazi vrei sa ramai cu X, maine deja te gandesti la Y, poimaine te tenteaza combinatii X + Y, iar peste o saptamana nu mai vrei pe nimeni ... se recunoaste cineva in descrierea asta?

Ce-ar fi sa incercam sa "ramanem" in prezent. N-o sa reusim, stiu ... dar ce-ar fi sa incercam? Macar din cand in cand sa ramanem in acest prezent de care cel mai adesea uitam. Iar prezentul NU inseamna sex fara obligatii, asa cum multi pot intelege, nu. Prezentul inseamna starile noastre, faptele noastre, intentiile, gandurile, emotiile, tot ceea ce ne defineste.

Am intalnit oameni care au cautat toata viata si inca mai cauta pe acel "el" sau "ea" cu care sa ramana. Din cand in cand intru si eu in acest grup vesel. E o nebunie, pe cuvantul meu. Mii de ganduri, analize, vise, planuri, suspine, intrebari, finaluri apocaliptice care posibil sa te "lecuiasca" de goana asta nebuna, dar de unde ... avem energie sa o luam de la capat, iar cautam si cautam acul in carul cu fan.

Cand te duci seara la culcare, indiferent ca dormi singur in pat sau aproape contopit cu partenerul, cu cine tii ultimul fir de legatura, daca nu cu tine? Cu celalalt poti face foarte multe impreuna, dar nu poti adormi cu el. Da , aparent asa este, ca doar e acolo, respira, se mai misca, dar cel mai aproape de tine tot tu esti. Tu, cu starile tale, gandurile, sentimentele, implinirile si regretele tale. Si in cele mai mari examene din viata ta, la fel, esti tu cu tine, indiferent de cat de multa lume ar fi in jurul tau, exista un mic cerc in care nu are cum sa intre nimeni din afara. Ca sa nu mai spun ... in fata mortii, cu cine crezi ca o sa fii?

Ii multumesc aceluia care mi-a pus aceasta intrebare care, uite, si astazi inca mai are rezonanta, pentru ca m-a facut sa vad totul intr-o alta lumina. Nu "cu cine" ramai, ci "cum" ramai. Cu ce stare interioara. Ramai cu pace si iubire in suflet? cu reprosuri fata de altii, regrete ori vise sfaramate? ramai cu amintirea lucrurilor frumoase facute pentru tine si ceilalti? cu neimpliniri, esecuri, lucruri ramase nespuse?

Pana la urma ... ramai cu tine sau fara tine?