duminică, 22 mai 2011
Scrisoare de adio!
Adio!!
De obicei se scrie la sfarsit, ei bine, eu am ales sa scriu de la bun inceput ca sa stii despre ce e vorba in scrisoarea asta. Da, am recurs intr-un final la acest mijloc invechit de comunicare pentru ca efectiv nu mai vedeam alta varianta.
Nu am inteles ce s-a putut intampla de n-ai mai dat nici un semn de viata. Taman cand incepusem sa comunicam foarte bine, sa ne intelegem din priviri chiar, tu te-ai retras brusc si fara avertisment. De ce?? Daca era vreo problema, daca nu-ti mai placeau ochii mei, puteai sa-mi spui asta intr-un fel sau altul, nu-i asa? Acum doua zile ti-am trimis acel SMS cu "Buna dimineata, dragul meu! O zi senina" Atat. N-am scris mai mult ca stiam ce ocupat esti la munca. Nu mi-ai raspuns nimic. Dar, mi-am zis in sinea mea, esti ocupat cu cine stie ce proiecte noi. Asa ca m-am gandit sa-ti trimit pe la pranz si un pps pe mailul de la serviciu, macar sa-l vezi in pauza de masa. Sunt convinsa ca l-ai vazut, ca stiu ca le deschizi pe toate. Iar cand am ajuns seara acasa te-am sunat sa vad cum a fost ziua ta. Dar nu mi-ai raspuns ... M-am gandit ca oi fi pe drum si e nebunie, toata lumea se agita prin orasul asta ... Asa ca seara pe la 8 am intrat pe mess, sa vad daca ai ajuns acasa. Nu erai pe mess (am cautat sa vad daca esti invisible, dar nu erai). Deci nu erai deloc. Sau poate nu erai pe mess .... ti-am trimis un mail scurt pe adresa ta personala. Un "ce faci? cum a fost ziua ta?" Am tot dat check for new mails vreo ora, dar nimic, nu mi-ai raspuns nici la asta. Apoi mi-am adus aminte ca mai ai o adresa de gmail, am gasit-o intr-un mail mai vechi pe care mi l-ai trimis tu cu o invitatie la cina si ti-am forwardat mesajul si pe adresa asta. Am mai asteptat o ora. Nimic. Te-am sunat din nou. Am asteptat de data asta pana a intrat casuta postala si ti-am zis sa ma suni, ca nu pot sa dau de tine. Tot nimic. Dupa aceea, cand am incercat sa te sun din nou, deja iti inchisesesi telefonul. Si m-am adus aminte (vezi, mai bine mai tarziu decat niciodata) ca mi-ai trimis un SMS la un moment dat de pe telefonul de serviciu (mesajul ala in care imi spuneai cum te simti dupa prima noastra intalnire). Si ca sa fiu mai sigura ca totusi imi raspunzi, ti-am trimis un MMS, stiam ca poti sa primesti. Dar ... tot nimic. Am adormit undeva dupa unu noaptea cu telefonul in mana, televizorul deschis si leptopul in pat.
Dimineata m-am trezit cam anchilozata. Si am luat-o de la capat. Mai ales ca ieri era ziua ta si abia asteptam sa ne vedem. Inainte sa plec la birou ti-am trimis un e-card pe mailul de serviciu, ca sa-l gasesti cand iti deschizi calculatorul. Cand am ajuns si eu la birou, te-am sunat (de data asta de pe telefonul meu de serviciu, ca m-am gandit ca o fi fost vreo eroare de retea cu o zi in urma). Pe la pranz deja nu mai stiam ce sa cred ... dar nu vroiam sa ma supar pe tine ca nu catadicsesti sa-mi raspunzi de nici un fel, era totusi ziua ta! Trebuia sa dau de tine intr-un fel sau altul! Asa ca in urmatoarele doua ore te-am sunat pe ambele mobile de vreo 25 de ori, ti-am trimis 7 SMS-uri, inca 3 e-card-uri taaare dragute, un alt MMS, iar aseara tarziu un ultim e-card cu o poza cu noi doi (preferata mea, aia facuta la internet cafe). Sunt convinsa ca nu ai vazut mesajul, ca altfel sigur m-ai fi sunat.
Aseara am inteles. Nu-ti mai pasa de mine. Dupa toate incercarile de a da de tine timp de 2 zile, ma declar obosita, suparata ca ma ignori in halul asta, nervoasa ca nu esti in stare sa comunici si satula sa-ti spun eu ca e normal ca intr-o relatie sa pui comunicarea pe primul loc, ceea ce evident tu nu faci. Si daca asta e situatia, o sa consider ca nu mai suntem impreuna, fiecare e pe drumul lui acum si la revedere!
Adica adio!
M.
P.S. Ti-am pus scrisoarea asta intr-un plic pe care scrie "Confidential, pentru C." si plicul in cutia postala pentru ca nu vroiam sa o las sub pres s-o ridice vreun vecin (stii ca cei de pe palier cu tine sunt ciudati). Si te rog foarte frumos, daca cumva ne vom intalni in holul blocului, sa nu te straduiesti sa ma saluti si as prefera sa nu mergem impreuna cu liftul, tu poti sa urci si pe scari la urma urmei, doar stai la 2, ca eu nu pot sa urc pe scari pana la 8.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cu siguranta o sa se simta destul de prost cand o sa citeasca. Foarte bine ai facut, si-o merita din plin.
RăspundețiȘtergereSi stai linistita stii cum se spune "un picior in fund, un pas inainte" sunt sigura ca nu te merita. Cine te face sa suferi inseamna ca nu pretuieste suficient. Extrage ce ai avut de invatat din aceasta experienta si adio, exact cum ai spus.
M simt datoare cu unele precizari. Nu e o intamplare reala, este mai degraba o metafora si in acelasi timp un semnal de alarma pentru fundatura in care ne poate aduce lipsa de comunicare reala, face-to-face. Da, e inspirata din fapte reale, dar sper sa n-ajung pana la acel punct!
RăspundețiȘtergere