Jumatati de masura. Pro sau contra?

Cand eram mici aveam vise ... Cand o sa fiu mare, vreau sa fiu doctor, sa vindec oamenii, sa ii fac bine. Vreau sa calatoresc, sa vad lumea, sa ma pierd prin paduri luxuriante. Sa ma regasesc pe mine. Sa ajung o mare dansatoare. Sa-mi construiesc o casa. Sa salvez speciile pe cale de disparitie. Sa-mi gasesc jumatatea.

Apoi am crescut ... Ne-am lovit de limitele noastre, de lipsa de incredere in noi ca ne putem urma propriile vise, de lipsa de incredere a celorlalti in noi, de regulile societatii de consum, de ritmul ametitor al unei vieti cu valorile inversate. Si am inceput, putin cate putin, sa renuntam la a ne mai urma visele. Erau doar vise de copil, nu-i asa? Am inceput sa ne multumim cu jumatati de masura.

Sunt prea putini cei care ajung sa faca ceea ce ii implineste. Majoritatea au un "job". Adica un loc in care iti petreci zile-lumina alaturi de persoane pe care le vezi mai mult timp decat pe propria familie. Un loc care iti asigura insa un transfer lunar de fonduri destinate platii facturilor. Un loc care in general te epuizeaza, astfel ca nu-ti mai ramane nici timp, nici energie pentru salvarea speciilor si plimbari prin paduri luxuriante.

Sunt prea putini cei care ajung sa danseze. Sa picteze. Sa mearga desculti prin iarba. Sa imbratiseze copacii. Sa mediteze. Ne multumim cu metode de relaxare mai la indemana: un film, un shopping la mall, o prajitura cu multe E-uri.

La fel, sunt putini cei care-si gasesc o jumatate. Pentru ca raman doar cu o ... jumatate de masura. Raman intr-o relatie aproximativa, pentru ca le e mai usor cu cineva decat singuri, pentru ca nu le place sa mearga singuri la film sau la mare. Pentru ca intre a nu face nimic si a te certa cu cineva, a doua varianta e mai interactiva. Pentru statutul pe care il ai in societate de a fi cu cineva. Pentru a nu merge "neinsotit" la o petrecere, in timp ce ceilalti vin cu cineva ("tu cu cine vii la nunta lui X?")

Ne multumim cu jumatati de masura. Atat de des. Atat de multi suntem. O jumatate de masura e oricum mult mai mult decat nimic. E un "ceva" despre care poti sa discuti. Plus ca - nici nu vrem sa parem "pretentiosi". Ne e teama ca daca am refuza aceasta jumatate de masura, am fi pedepsiti cumva si nici pe viitor nu ni se va mai da nimic.

Nu stiu cum se face, dar din aceasta jumatate de masura, uneori incepem sa primim doar ... jumatate. Dar in loc sa o refuzam o acceptam si pe aceasta jumatate de jumatate de masura. Pentru ca, nu-i asa, e mai mult decat nimic-ul care ne sperie. Si o acceptam. Acceptam un job pe care nu-l mai putem suferi, o casa care nu ne reprezinta, un grup de prieteni care nu ne cunosc mai deloc, o relatie in care ne multumim cu firimituri.

Putem continua sa ne multumim cu jumatati de masura (da, putem continua mult si bine ...) Sau putem sa le dam naibii de jumatati si sa cautam intregul. Jumatatea de masura de tine de cald, ce-i drept, dar ne tine si pe loc. E un risc, ce-i drept, dar ce joc al vietii ar fi asta, fara risc?

Ei bine, azi ma simt in stare sa risc. Sa renunt la jumatatile de masura si sa caut intregul. Cineva spunea ca e absurd sa incerci acelasi lucru si sa astepti rezultate diferite. Pana acum m-am multumit de prea multe ori cu jumatati de masura. Jumatati de autenticitate. Jumatate de viata. O sa incerc si cealalta varianta. Fie ca T.S. sa vegheze asupra mea!