Da, este un citat, de aici si ghilimelele. O intrebare care mi-a fost adresata acum cativa ani de cineva care se identificase prea mult cu personajul principal din romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Gelozie? Nicidecum. Gelozia ar trebui sa aiba un temei, o motivatie, iar asta ar fi o intrebare de final de discutie lamuritoare. Credeti ca isi facuse planuri cu mine de sfarsit de comedie romantica? Nici asta. Si atunci? Am stat sa ma intreb oare ce film rula cu usa inchisa in mintea lui, film la care evident eu nu aveam acces si ajunsese deja la al 50-lea episod probabil. Mi-a luat o zi si o noapte sa-i raspund la intrebarea asta. Dar i-am raspuns. "Pana la urma fiecare ramane cu el insusi."
De cand suntem mici mamele noastre incep sa ne citeasca povesti cu printese care in 20 de pagini il gasesc pe el, printul, probabil pe cal alb si dupa incercari si peripetii diverse, toata lumea participa la o nunta ca-n povesti. Deci cam asta e finalul. L-a gasit, gasit ramane, ce mai e de povestit? Dupa aceea ne facem mai mari si ne uitam la filme unde vedem cam tot asa. Acum la moda este femeia de 30+ ani frumoasa, desteapta, plina de calitati, care nu prea mai crede in povesti cu feti frumosi, dar uite dom'le ca pana la finalul filmului face ea ce face si tot "ramane" cu el, fericitul castigator.
Si totul se invarte in jurul ideii asteia: oare e el "acela", cel asteptat, dorit, sperat, cel cu care o sa ramana in veci etc etc etc? Atat de mult efort, stres, atatea cuvinte, atatea prietene cu care sa te sfatuiesti, psihologi pe care sa-i platesti, parinti cu care sa te consulti si oracole la care sa mergi doar ca sa poti gasi un raspuns la aceasta apocaliptica intrebare, cu cine ramai?
Cu cine ramai? ne proiecteaza undeva la sfarsitul vietii si ne apare pe ecran imaginea a doi mosuleti tinandu-se de mana si tipand unul la altul (ca nu mai aud, nu de alta) sau la sfarsitul veacurilor cand facand un bilant ii spui celuilalt: dragul meu, in ultimele 26865 vieti am tot fost impreuna, acum ca se termina veacul asta si incepe altul, ma gandeam sa-ti propun, poate vrei sa incercam sa mai cunoastem si alta lume ...
Sau
Astazi vrei sa ramai cu X, maine deja te gandesti la Y, poimaine te tenteaza combinatii X + Y, iar peste o saptamana nu mai vrei pe nimeni ... se recunoaste cineva in descrierea asta?
Ce-ar fi sa incercam sa "ramanem" in prezent. N-o sa reusim, stiu ... dar ce-ar fi sa incercam? Macar din cand in cand sa ramanem in acest prezent de care cel mai adesea uitam. Iar prezentul NU inseamna sex fara obligatii, asa cum multi pot intelege, nu. Prezentul inseamna starile noastre, faptele noastre, intentiile, gandurile, emotiile, tot ceea ce ne defineste.
Am intalnit oameni care au cautat toata viata si inca mai cauta pe acel "el" sau "ea" cu care sa ramana. Din cand in cand intru si eu in acest grup vesel. E o nebunie, pe cuvantul meu. Mii de ganduri, analize, vise, planuri, suspine, intrebari, finaluri apocaliptice care posibil sa te "lecuiasca" de goana asta nebuna, dar de unde ... avem energie sa o luam de la capat, iar cautam si cautam acul in carul cu fan.
Cand te duci seara la culcare, indiferent ca dormi singur in pat sau aproape contopit cu partenerul, cu cine tii ultimul fir de legatura, daca nu cu tine? Cu celalalt poti face foarte multe impreuna, dar nu poti adormi cu el. Da , aparent asa este, ca doar e acolo, respira, se mai misca, dar cel mai aproape de tine tot tu esti. Tu, cu starile tale, gandurile, sentimentele, implinirile si regretele tale. Si in cele mai mari examene din viata ta, la fel, esti tu cu tine, indiferent de cat de multa lume ar fi in jurul tau, exista un mic cerc in care nu are cum sa intre nimeni din afara. Ca sa nu mai spun ... in fata mortii, cu cine crezi ca o sa fii?
Ii multumesc aceluia care mi-a pus aceasta intrebare care, uite, si astazi inca mai are rezonanta, pentru ca m-a facut sa vad totul intr-o alta lumina. Nu "cu cine" ramai, ci "cum" ramai. Cu ce stare interioara. Ramai cu pace si iubire in suflet? cu reprosuri fata de altii, regrete ori vise sfaramate? ramai cu amintirea lucrurilor frumoase facute pentru tine si ceilalti? cu neimpliniri, esecuri, lucruri ramase nespuse?
Pana la urma ... ramai cu tine sau fara tine?
Ca de fiecare data este o imensa placere sa iti citesc scrierile...Nu cred ca numai eu ma intreb lucrul asta ci foarte multi dintre noi...Si ai dreptate, cu sentimente de bucurie, tristete sau ura tot cu noi ramanem intr-un final...
RăspundețiȘtergere"Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le
RăspundețiȘtergereducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre
sentimente, dragostele noastre, patemile noastre,
urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la
capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară?
Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai
puţin de ură, întrucâtva de patemi dar... de
dragoste mai ales".
Nichita Stănescu Gând 6
Mi-a placut mult Nichita. Si pe atunci nu stiam ca a scris asta. Dar nici eu nu ajunsesem la ideile astea. Ceea ce dovedeste ca intalnirile, fie ele de idei sau de oameni, isi au rostul si timpul lor.
RăspundețiȘtergere