De multe ori suntem tentati in discutiile cu semenii nostri sa facem afirmatii de genul "Ai dreptate", ori dimpotriva "Sa stii ca nu ai dreptate!". Cred ca sunt 2 tipuri de situatii. Unele sunt obiective, de genul "de sarbatori majoritatea magazinelor sunt inchise" si atunci poti afirma fara nici o tagada: da, ai dreptate. Adica e conform realitatii, exact asa se petrec lucrurile. Altele insa sunt in sfera subiectivului, de genul "in viata nu exista noroc; exista doar karma", la care unii ar raspunde "da, ai dreptate, asa este", iar altii "ba nu-i adevarat!" Intrebarea mea pentru toti este: de unde stiti?!? De unde stiti daca am sau nu dreptate?! Poate fi dovedit (de la nivelul nostru de intelegere) intr-un fel acest lucru? Nu. Si atunci, pe ce va bazati? Nu e decat un joc de opinii. Si deoarece cred in liberul arbitru al fiecaruia de a gandi ce considera de cuviinta, fiecare are dreptul de a avea propria opinie.
Din ziua in care am incetat sa ma mai intreb eu pe mine: oare am sau nu dreptate in privinta asta? am simtit ca incep sa ma eliberez de o povara. De acea povara a judecatorului care ia decizii capitale. Nu cred ca este rolul meu de a hotari (in aceste cazuri subiective, repet) daca am sau nu dreptate sau daca cineva de langa mine are sau nu dreptate. Cred ca rolul asta apartine oricum de mult altcuiva si e bine ca e asa, nu-mi doresc responsabilitatea asta. Ceea ce emitem noi ca oameni sunt doar opinii, pareri, puncte de vedere si in nici un caz adevaruri universale. Adica unele pot sa fie, dar nu stim care ...
Si mai e un aspect. Traind, experimentand, ne putem schimba punctul de vedere. Ajungem la 30 de ani sa credem altceva despre viata decat la 20 si la 40 cu totul altceva decat la 30 si tot asa. E firesc. E un semn al evolutiei, ca nu suntem programe de calculator sa rulam aceleasi imagini stereotipe. Cum ar fi, spunea Osho, sa ajungem la 80 de ani cu aceleasi conceptii ca la 10 ani?!?
Si asa ajungem la liberul arbitru, adica acel drept al fiecarei persoane de a gandi si actiona dupa cum crede de cuviinta. Desigur, cu consecintele de rigoare. Acel drept al fiecaruia de a spune orice gandeste despre o tema la un moment dat, dreptul de a-si schimba opinia ulterior si dreptul de a se insela.
Uite, am dreptul sa cred cu toata taria in existenta universului astral. Nu pot sa demonstrez. Si nici nu imi propun asta. Dar nici cine ma "contrazice" nu poate demonstra contrariul. Am dreptul sa cred asadar in asta, am dreptul sa ma si insel, nu-i asa? Si - lucru important - nu ma preocupa daca am sau nu dreptate. Iar de afirmatiile care mi s-ar aduce gen ai sau nu dreptate, sincer, ma simt foarte detasata pentru ca nu asta ma preocupa. Ce ma preocupa insa este sa cercetez in continuare, sa caut, asa cum ma pricep eu, pe caile pe care mi-am inceput cautarea si sa las astfel loc liber universului sa se manifeste.
Sa dai dreptate cuiva, mai ales atunci cand acceptarea adevarului celuilalt anuleaza parerea pe care o aveai tu asupra respectivului fapt, nu-i usor.Daca aceasta se intampla pt ca argumentele lui au fost mai bazate decat ale tale, am banuiala ca in sufletul tau insisti sa crezi ca dreptatea e de partea ta.Daca aceasta confruntare intre adevaruri se petrece in cadrul unui cuplu, cel care tace si inghite argumente bine sustinute mental, fara a crede cu adevarat in ele, va ajunge garantat in punctul in care isi va baga picioarele in ele de adevaruri si va spune stop joc.Asta fiind situatia pe care o experimentez acum,intreb, la ce-mi foloseste ca am avut o data sau de mai multe ori dreptate?
RăspundețiȘtergereDraga Anonim,
RăspundețiȘtergeretocmai despre asta e vorba, despre dorinta noastra, marturisita ori ba, uneori chiar obsesia noastra de "a avea dreptate", care nu e decat o forma de manifestare a egoului. Ce inseamna sa dai dreptate cuiva, in ce fel de situatii? O sa reiau un pic topicul. Daca disputa este "cine a casigat concursul Romanii au talent", atunci e simplu de verificat, deschizi pagina de net ProTV si scrie acolo cu lux de amanunte. Daca disputa e "romanii au votat corect" atunci fiecare o sa vina cu propriile argumente. Si o sa fie ca in bancul ala de la judecatorie cand sotul zice ca ea de vina pentru cutare si cutare (ai dreptate, ii spune atunci judecatorul), apoi sotia zice ca el de de vina pentru una si alta (si tu ai dreptate, ii zice judecatorul), dupa care zice si grefierul "bine, domnule judecator, dar nu se poate ca amandoi sa aiba dreptate" la care primeste raspunsul din partea acestuia "si tu ai dreptate". Intr-un cuplu sunt doi oameni, doua perceptii asupra aceleiasi realitati si fiecare din ele poate fi valabila intr-o masura mai mare sau mai mica. E ca atunci cand te duci cu grupul de prieteni la un film si fiecare are o alta opinie: mi-a placut, nu prea mi-a placut, am plans de emotie sau vai ce porcarie e ca m-am plictisit. Si e acelasi film. Aceiasi actori. Acelasi scenariu. Dar fiecare vede altceva. Cine are dreptate? Nimeni. Ca sa raspund la intrebarea ta din final: de unde stii ca ai avut dreptate? sa spunem ca totusi s-ar masura ca ai avut dreptate in atatea cazuri, iar acum constati pe buna dreptate ca nu prea ti-a folosit asta, atunci intr-adevar ce conteaza ca ai avut dreptate?
Se spune ca daca vrei sa gasesti raspunsurile corecte, trebuie sa pui intrebarile corecte. Adica in loc de am sau nu dreptate, poate ar fi bine sa intrebam ce reusim sa comunicam cu adevarat cu cel de langa noi si cum putem ajunge la starea de armonie cu celalalt.
...ai dreptate
RăspundețiȘtergere:)
Draga Alina, sunt Andreea, prietena ta din Dr .Taberei. Scuza-ma ca te deranjez, as vrea sa intru in contact cu tine dar adresa ta de email nu mai este valabila. Cum procedez?
RăspundețiȘtergere