Despre limita minim acceptabila

Azi am mosit oarecum o pisica. Am iesit dupa-amiaza cu doua pliculete de mancare pentru pisici sa le dau de mancare la cele pe care le-am tot vazut langa blocul meu. Iar ea (pe care o remarcasem zilele trecute cu burtica mare), pisicuta fara nume (inca) era la marginea blocului, in praf, nascand. Iesisera deja doi pui. Parea atat de neputincioasa si sigurica si era atata praf in jur ... si tremura de frig sau mai stiu eu ce. M-am dus in casa, am luat o cutie si o bucata de prosop si m-am reintors la marginea blocului. Am luat cu chiu cu vai pisicuta si cei doi pui fara ochi si i-am pus inauntru. Dar am constatat ca era prea mica respectiva cutie, nu putea sta lejer si mi-era sa nu-i striveasca. M-am repezit la primul magazin din colt si l-am rugat pe nenea de-acolo sa-mi dea o cutie mai mare. A gasit o cutie de banane cu capac pe jumatate, taman buna pentru ce aveam eu nevoie. Cand am ajuns cu cutia mai mare, pisicuta tocmai nastea al treilea (si ultimul) pui. Am asteptat sa-l nasca, sa-l curete, sa-l intoarca pe toate fetele ca sa-l cerceteze si sa-i aud primul tipat disperat de mat fara ochi. Dupa care i-am transbordat pe toti in cutia de banane, am invelit-o cum am putut, am mai stat putin si am plecat. Seara am mai dat o fuga sa vad ce mai fac. Cei trei pui erau linistiti, sugeau de zor, iar ea era intantata, nu mai tremura, era linistita, torcea si m-a lasat sa o mangai. Un lucru aparent fara mare valoare, o banala cutie de banane. Plus o jumatate de prosop de baie. Si o mangaiere. Ele fac toata diferenta intre tabloul cu pisicuta nascand in praf si mamica grijulie si linistita din cutie. Atat de putin. Atat de mult.

Iar pentru noi, oamenii, limita minim acceptabila e la un nivel din ce in ce mai inalt. Nu ne mai multumim cu doua perechi pe pantofi pe sezon. Si nici cu telefonul - model deja invechi. Ne trebuie produse de machiaj profesioniste, neaparat din "afara". Despre concediu petrecut in tara nici nu se mai poate pune in discutie. Etc. Etc. Etc.

Ironia este ca si daca am avea toate astea si inca o data pe-atat, tot n-ar fi de-ajuns. Atat de mult. Atat de putin.

(o sa pun poza cu pisicutele cand vor mai creste)