Cand au trecut pe langa noi, tinandu-se de mana, s-a facut deodata liniste. Nu stiu daca aveau 60 sau 70 sau 80 de ani, dar nici nu conta. Erau undeva dincolo de varsta, intr-o lume in care lumea noastra cu dungi alternand negrul cu sangeriul nu a patruns. Mergeau agale pe aleea parcului, indreptandu-se probabil spre casuta lor unde ea o sa pregateasca o cina modesta, in timp ce el o sa prepare ceaiul de ierburi. Acum probabil dorm, avand pe chip zambetul linistit al celor care au vazut ca nu viata te doboara, ci incapacitatea de-a o trai.
Am vazut cum te-ai uitat in urma lor, la pasul lor domol, la mana ei care se odihnea in mana lui. Ti-am citit intrebarea muta in privirea ta trista: ce ati facut? cum ati ajuns voi doi ... sa fiti voi doi?
Nu mie trebuia sa-mi adresezi intrebarea aia "Bine, si acum ... ce facem?". Ci lor. Ei ar fi stiut raspunsul. Trebuie sa-l fi stiut!
Le-am surprins privirea exact cand treceau pe langa noi. Ne-au vazut tineri. Si am citit intrebarea muta din privirea lor care s-a intristat cand ne-au intalnit ochii: ce faceti voi, nebunilor? stiti voi oare cat timp va pierdeti in lucruri de nimic, traind la marginea vietii si cautand bezmetici un manual de iubire ale carui capitole se schimba zilnic? sunteti atat de puternici pentru ca aveti atat de multe si in acelasi timp atat de slabi pentru ca nu stiti sa le folositi.
Dupa ce au trecut de noi, tacerea s-a instalat complet. Parca nici pasarile nu mai ciripeau si nici copiii nu se mai jucau prin iarba. I-am vazut asezandu-se pe o bancuta la cativa metri de noi. Vorbeau zambind cu ochii, cu mainile si cu sufletul. M-am dus ca teleghidata, m-am oprit in fata lor si am dat glas intrebarii tale.
- Noi cautam, le-am spus. Cautam de multa vreme prin toate ungherele unei lumi inselatoare. Cautam acel ceva pentru care sa merite sa ne ducem la culcare seara pentru a ne putea trezi dimineata odihniti, ceva-ul care sa ne implineasca si sa ne redea intregului. Dar asa am obosit ... si ne e teama ca n-o sa ne putem ridica din golul in care agonizam, ba chiar o sa ne contopim cu el si o sa fim resorbiti in vartejul nimicului de simtiri.
- V-am vazut, ne-a spus el. Da, v-am vazut stand pe banca ... cand ati incetat sa mai zambiti?
- Pai incetam cam in fiecare zi. In fiecare zi in care ne inghite golul.
- Asta nu e bine, zise el dand usor din cap. Trebuie sa faceti ceva.
- Da, stiu, am exclamat entuziasta, de asta am si venit, sa va intreb: ce sa facem?
- Ce sa faceti voi? De unde sa stim noi, pacatele mele?! Mai copii, voi va tineti de sotii prin parcuri? Ia mai bine duceti-va si va jucati in alta parte, nu e frumos sa va luati de oameni in varsta ca noi ...
Asa ca ... hai sa mergem sa ne jucam :)
Daca viata e o scena, iar noi actorii ... oare de ce nu ne invatam o data rolurile?
Daca viata e o scena, iar noi regizorul ... ce ar trebui sa facem pentru ca piesa sa se joace mereu cu casa inchisa?
Daca viata e o scena, iar noi spectatorii ... am aplauda oare la sfarsit?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu