Moment de publicitate

Am urmat cursurile unei facultati de marketing in principal din motivul ca alte domenii nu ma atrageau neam. Si am descoperit ca este intr-adevar o zona foarte interesanta. Ma uitam la reclame din pura placere. Nu o data, ci de mai multe ori. Aveam chiar proiecte de predat pentru care era necesar sa stau cu ochii-n televizor sa astept ... momentele de publicitate. Asta insa a fost acum mai multi ani. Ulterior am inceput sa vad si cealalta fateta a publicitatii, am inceput sa descopar hainute frumos colorate si sclipitoare, de la care mai sa nu-ti poti lua ochii, aruncate peste produse ori servicii slab calitative, nocive sau periculoase. Si, nimic nefiresc, am devenit oarecum sceptica.
Cu aceeasi rezerva sunt tentata sa privesc de exemplu un fenomen literar vandut in 5 milioane de exemplare (si desigur, cifra nu e finala) despre care aud la tot pasul vorbindu-se ca despre o lucrare geniala. Vorbindu-se, vreau sa accentuez, din locurile cele mai diverse, de la persoane care nu se cunosc intre ele si care nu sunt neaparat devoratori de romane. Mai mult, cica ar fi vorba despre nu stiu ce cautare spirituala de mare valoare a unei femei care se plimba un an intreg prin niste tari care incep cu litera i. Nu de alta, dar izul asta de spiritualitate exotica vinde la cote ridicate de cele mai multe ori.
Neaparat, dar neaparat sa cauti cartea asta si s-o citesti! Sau uite, dupa ce o termin, ti-o imprumut. Deci nu trebuie ratata! Ceea ce nu face decat, evident, sa ridice cota nivelului meu de alarma.
Dar ... curiozitatea, acest motor inepuizabil, m-a convins intr-o dupa-amiaza linistita de primavara sa cumpar totusi cartea despre care am tooot auzit atatea minunatii.
N-am citit-o. Am devorat-o. In urma cu mai putin de o ora am dat ultima fila cu lacrimi in ochi. Si nu pentru c-ar fi fost trista. Dar a reusit sa ma miste intr-un mod in care nu l-as fi putut anticipa in veci. In dimineata asta, cautand intr-o librarie un cadou pentru cineva, am ajuns la raftul pe care erau cateva exemplare din roman si, alaturi de ele, o alta carte, a aceleiasi autoare. Nici n-am citit cu foarte mare atentie titlul, nu mai zic s-o fi rasfoit sau sa fi citit cronicile de pe verso, doar m-am asigurat inca o data ca este aceeasi autoare si am pus-o cu mare grija in cosul de cumparaturi.
Saptamana trecuta mi-am luat inima-n dinti si m-am aventurat in prima mea experienta de sport extrem pe mare: paraseiling. Mi-a trebuit curaj? da. Cat? cam tot de care dispuneam. Cum m-am simtit dupa? altcineva. Iar cantitatea de curaj pe care o car dupa mine peste tot s-a inzecit.
Doar ca, prin comparatie cu ce a facut Liz din roman in cautarea de sine prin lumea intreaga, tot acest curaj imens pe care inca il mai simt echivaleaza cu o boaba de cafea dintr-o tona intreaga. O boaba scofalcita chiar.
(Pentru cei care nu doresc sa citeasca ultimele cuvinte din carte, rog a se opri aici.)
...........................
In finalul cartii, in pagina de multumiri adresate celor care au ajutat-o pe scriitoare in aceasta calatorie, stau scrise niste cuvinte de care o sa-mi aduc mereu aminte:
" Nu stiu daca voi fi vreodata in stare sa ma revansez. Dar poate ca ar trebui sa nu mai incercam sa ne revansam fata de toti cei care ne mentin in viata. Poate ca e mai intelept sa depunem armele in fata miracolului generozitatii omenesti si sa spunem pur si simplu multumesc, sincer si neincetat, atata timp cat vom avea glas." (Elizabeth Gilbert - Mananca, roaga-te, iubeste)
Multumesc, Liz!