Exista vreo asemanare intre meditatie si tango? Aseara am inteles ca da. Am gasit raspunsul desi nu-mi pusesem inca intrebarea. Ieri la ora 21:50 lumea a incremenit pentru o clipa si timpul si-a tinut respiratia pentru ca eu sa simt aceasta asemanare. Datele de tema le mai intalnisem in trecut, dar nu in acelasi sistem de ecuatii. Ca doua imagini identice dar pe care nu le vezi ca atare decat daca le suprapui.
Cineva care inca nu m-a privit in ochi mi-a readus in memorie un secret al meditatiei. Atat de secret incat am avut senzatia cand mi l-a povestit ca e prima daca cand aud de el. Abia dupa cateva ore memoria mea si-a revenit din amortire si mi-am amintit ca, da, mai citisem pe undeva de asta. Secretul? Pauzele. Sa las gandurile sa treaca nestanjenite pe langa mine, sa nu le tulbur ca sa nu ma mai tulbure nici ele pe mine, sa nu ma lupt cu ele si sa urmaresc pauzele care apar intre doua ganduri. Si am incercat. M-am cufundat in pauze si m-am invelit cu ele. Iar gandurile au inceput sa ma ocoleasca. M-am contopit cu tacerea si i-am zambit, imbatata de exaltarea regasirii.
Aseara la tango ni s-a vorbit despre conexiune. Nu figuri. Nu scheme. Doar atat - conexiune. Nu ritm, 8 timpi, duble time, boleo sau ochos, nu miscare. Ni s-a vorbit despre pauze. Si despre un mare dansator care nu mai e printre noi care ... dansa pauzele. De la distanta se vede cum o pereche de tangueros executa o suita de pasi. Apoi se opresc cateva masuri. Aceea e pauza. Dar nu stau pur si simplu (ca si cum s-ar gandi ce figura sa faca mai departe). Ei continua sa danseze. Miscarea este in interiorul cuplului, este o energie fluida care circula permanent intre cei doi. Asta era tema lectiei de ieri. Si am incercat. M-am cufundat in pauze de cateva secunde, intre doua acorduri de pian si le-am simtit vibratia. Cei din jur au disparut. Scaunele de pe marginea salii au disparut si ele. Muzica se auzea cumva din interiorul nostru. Nu mai eram decat noi doi care continuam sa dansam, desi picioarele nu se miscau. Dar ne simteam respiratia la unison, iar prin mainile noastre care se atingeau batea acelasi puls. Ne-am contopit cu magia dansului si i-am zambit, uimiti de bucuria regasirii.
Morala: sa caut pauzele, sa le ascult, sa le dansez, sa le expansionez pana cand se vor contopi unele cu altele. Si ce va fi in acel moment? Nu stiu, voi vedea.
.............................
Azi mi-am adus aminte ca mai exista niste pauze care au calitatea de a te transporta intr-o lume superioara. Atunci cand faci dragoste. Daca actul amoros iti pune in miscare toate celulele corpului, toti muschii si iti accelereaza bataile inimii, momentele de maxim sunt totusi acelea in care totul se opreste si nu mai esti atent la nici o miscare, ramai intr-o incremenire muta, pierdut in ochii celuilalt si cu sufletul vibrand de magia regasirii.
Doamne ce frumos... Poate ca unul din marile cadouri date de Dumnezeu este tocmai posibilitatea de a trai in lumea fizica si de a experimenta extazul explorarii universului de dincolo de marginile ei, in modurile cele mai nebanuite..
RăspundețiȘtergere