miercuri, 22 decembrie 2010

Lumea lui 2


In lumea lui 2 ar trebui sa intram goi. Fara haine roase din trecut, fara temeri, fara scenarii prefabricate si fara susceptibilitati. Fara regrete si remuscari. Fara polite neplatite. Si fara frica de esec. Goi, dar nu goliti. Nu goliti de entuziasm, nu goliti de curaj, nu goliti de incredere. Ci plini de speranta si prea plini de iubire.
In lumea lui 2 toti gresim. Sau nici unul. E acelasi lucru. Ce e greseala daca nu un test care ni se da la un moment dat? Si nu ca pedeapsa, ci ca ajutor, ca sa putem evolua de la o etapa la alta. Ca sa putem intelege ce se intampla in lumea lui 2, in lumea ta si in lumea mea.
Lumea lui 2 este frumoasa. Este increzatoare, sigura pe ea, toleranta, dar si ferma, are capacitatea de a se modela si de a se adapta schimbarilor, este calda si plina de intelepciune.
Din pacate insa, nimeni nu intra chiar gol in lumea lui doi. Fiecare cara dupa el niste reziduuri pe care, oricat de bine le-ar ascunde sub pres, tot ies la iveala la un moment dat. Intrebarea este: ce facem cu reziduurile astea? Le lasam sa otraveasca incetul cu incetul lumea lui 2 sau punem mana pe matura si le strangem din calea armoniei?!
Pentru ca atunci cand vom reusi sa aruncam acele reziduuri ... atunci lumea lui 2 va deveni lumea lui 1.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu