A sti sau a nu sti

Omul cat traieste-nvata, spune un vechi proverb. Da, cu o singura conditie: sa nu plece de la premisa "lasa, ca stiu eu mai bine ...". Fara deschiderea necesara pentru a asimila ceva nou, fara dorinta de a "cunoaste" de fapt, nu prea poti evolua. Valabil in orice domeniu.

Stiu persoane care fac 2-3 cursuri de dans (sau 20-60), dupa care gata, ei stiu sa danseze. Nu contesta nimeni ca n-ar fi asa, dar ulterior momentului unor astfel de afirmatii potentialul de invatare devine tare mic. Pai daca "stii" deja, ce-ai mai putea invata?! Logic.

Cineva mi-a spus la un moment dat: "te cunosc mai bine decat te cunosti tu". Asta in conditiile in care cu cateva luni in urma am fi trecut unul pe langa celalalt fara sa ne salutam (ca nu ne facuse nimeni cunostinta, nu de altceva). Pai sa nu te bufneasca rasul la asa o chestie? Adica eu stau cu mine de cativa zeci de ani si tot ma mai surprind cu unele lucruri pe care le fac, gandesc, simt. Tot apar momente in care nici eu nu ma mai inteleg si caut sa scormonesc in adancul fiintei mele sa vad ce mai gasesc. Iar acel cineva ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu. Cat de tare e!!! O super-ulta-poli capacitate.

A te cunoaste pe tine e o calatorie. Care dureaza toata viata. A-l cunoaste pe celalalt e o calatorie la patrat - incepand sa-l cunosti pe celalalt, te descoperi si mai mult pe tine.

"Stiu ca nu stiu nimic" - ul lui Socrate e primul pas catre cunoastere.

Oameni

Acum 3 luni si ceva am mosit o pisica. De la blocul vecin. A nascut 3 pui cat o jumatate de palma. Si fiindca afara era frig, ei mici, iar mamica lor obosita, am improvizat dintr-o cutie si un prosop de baie un culcus cald pentru proaspata familie. Care a devenit prilej de pelerinaj zilnic sau de 2 ori pe zi ca sa le duc de mancare, apa, sa le mai scutur asternutul si sa ma joc cu puii. Mamica lor nu era singura, avea si companie: un motanel tinerel (tatal, cred eu) si o alta mata cam speriata (matusa, in acceptiunea mea). Adica familie mare, nu gluma.
M-am mirat cand am constatat ca pisicile incepusera sa ma simta de departe, de cand ieseam din scara mea de bloc si ma indreptam spre scara unde isi aveau locsorul. Incepeau sa alerge spre mine, apoi pe langa gard si pana la castronul cu mancare, povestindu-mi in fiecare dimineata de-ale lor. Si uite-asa am inceput sa gust fiecare dimineata. Am vazut cum creste iarba, cum inverzesc copacii, m-am imbatat de mirosul florilor de iasomie si de aerul rece al diminetilor de primavara.
Puii au crescut, au inceput sa iasa singurei din cutie si sa exploreze mica lor lume, apoi s-au cam imprastiat. Cele doua fetite stau mai mult printr-un subsol intunerat, baietelul in schimb se-alearga cu celelalte mate toata ziua.

Ieri dimineata cand m-am dus sa le duc niste crontonele - surpriza: culcusul lor si castroanele de mancare si apa disparusera, iar poarta spre mica gradina din fata blocului era blocata cu o sarma imposibil de desfacut fara patent. Am reusit pana la urma sa strecor prin gard niste mancare si un bol mic cu apa, dar stau si ma intreb: pe cine a deranjat atat de tare pisicutele astea nevinovate?!
Probabil pe niste oameni departe de ei insisi.
Oameni? ...........................................................

Acum e deja noiembrie. Si frig. Din cei trei pui a mai ramas unul singur, s-a facut mare si e tare jucaus. Dar mai sunt 2 pui mici, de vreo doua luni, ai unei alte mate. Azi i-am vazut stand zgribuliti, unii intr-altii ca sa se mai incalzeasca putin, langa peretele blocului, pentru ca nu mai au cum sa intre in subsol sa se incalzeasca si nici in alta parte nu pot merge. Nu stiu, zau, ce-or sa faca la iarna. Maine dimineata am vorbit cu un nene sa-mi mai dea o cutie mare si (sper sa nu ma ia nimeni la ochi cand) o sa sar gardul sa incerc sa le amenajez cat de cat acolo. Dar asa m-as bucura sa se gaseasca niste familii iubitoare de pisicute sa le salveze ...

Dragul meu,

In prezenta ta simt ca traiesc total. Fiecare secunda e un minut si fiecare minut e o ora, dar nu stiu cum se face ca orele trec de parca ar fi doar jumatati de minut ... Nu stiu daca plutesc printre nori pufosi ori zbor de la o galaxie la alta, ori poate uneori ma scufund in adancul oceanelor planetare, dar sigur nu mai apartin doar acestei bucati de pamant. Cuvintele tale lasa dare pe corpul meu ce asteapta sa fie netezite de buzele tale. Cu tine sunt fara inceput si sfarsit, fara azi si maine, in mijlocul lumii si in afara ei, fara temeri, fara scop si fara lanturi. Doar eu. Picatura de iubire intr-o dimineata fara sfarsit.

In prezenta ta sunt cine vreau sa fiu. M-am cautat mult timp, ratacind aiurea printr-un labirint scrijelit in graba, dar acum m-am oprit. Unde as mai putea sa ma duc? Oirunde m-as duce, sunt tot aici, doar tu m-ai facut sa vad asta.

Doar atunci cand esti cu mine, eu sunt cu mine. Si doar atunci pot fi total cu tine. Noi doi si restul lumii.

..................

Fragment dintr-o scrisoare nescrisa.
Inspirat din Gabriel Garcia Marquez: "Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine."