A avea opinii vs a avea dreptate

De multe ori suntem tentati in discutiile cu semenii nostri sa facem afirmatii de genul "Ai dreptate", ori dimpotriva "Sa stii ca nu ai dreptate!". Cred ca sunt 2 tipuri de situatii. Unele sunt obiective, de genul "de sarbatori majoritatea magazinelor sunt inchise" si atunci poti afirma fara nici o tagada: da, ai dreptate. Adica e conform realitatii, exact asa se petrec lucrurile. Altele insa sunt in sfera subiectivului, de genul "in viata nu exista noroc; exista doar karma", la care unii ar raspunde "da, ai dreptate, asa este", iar altii "ba nu-i adevarat!" Intrebarea mea pentru toti este: de unde stiti?!? De unde stiti daca am sau nu dreptate?! Poate fi dovedit (de la nivelul nostru de intelegere) intr-un fel acest lucru? Nu. Si atunci, pe ce va bazati? Nu e decat un joc de opinii. Si deoarece cred in liberul arbitru al fiecaruia de a gandi ce considera de cuviinta, fiecare are dreptul de a avea propria opinie.

Din ziua in care am incetat sa ma mai intreb eu pe mine: oare am sau nu dreptate in privinta asta? am simtit ca incep sa ma eliberez de o povara. De acea povara a judecatorului care ia decizii capitale. Nu cred ca este rolul meu de a hotari (in aceste cazuri subiective, repet) daca am sau nu dreptate sau daca cineva de langa mine are sau nu dreptate. Cred ca rolul asta apartine oricum de mult altcuiva si e bine ca e asa, nu-mi doresc responsabilitatea asta. Ceea ce emitem noi ca oameni sunt doar opinii, pareri, puncte de vedere si in nici un caz adevaruri universale. Adica unele pot sa fie, dar nu stim care ...

Si mai e un aspect. Traind, experimentand, ne putem schimba punctul de vedere. Ajungem la 30 de ani sa credem altceva despre viata decat la 20 si la 40 cu totul altceva decat la 30 si tot asa. E firesc. E un semn al evolutiei, ca nu suntem programe de calculator sa rulam aceleasi imagini stereotipe. Cum ar fi, spunea Osho, sa ajungem la 80 de ani cu aceleasi conceptii ca la 10 ani?!?

Si asa ajungem la liberul arbitru, adica acel drept al fiecarei persoane de a gandi si actiona dupa cum crede de cuviinta. Desigur, cu consecintele de rigoare. Acel drept al fiecaruia de a spune orice gandeste despre o tema la un moment dat, dreptul de a-si schimba opinia ulterior si dreptul de a se insela.

Uite, am dreptul sa cred cu toata taria in existenta universului astral. Nu pot sa demonstrez. Si nici nu imi propun asta. Dar nici cine ma "contrazice" nu poate demonstra contrariul. Am dreptul sa cred asadar in asta, am dreptul sa ma si insel, nu-i asa? Si - lucru important - nu ma preocupa daca am sau nu dreptate. Iar de afirmatiile care mi s-ar aduce gen ai sau nu dreptate, sincer, ma simt foarte detasata pentru ca nu asta ma preocupa. Ce ma preocupa insa este sa cercetez in continuare, sa caut, asa cum ma pricep eu, pe caile pe care mi-am inceput cautarea si sa las astfel loc liber universului sa se manifeste.

Re-intoarcere la Laguna Albastra

- Vai, ce frumos a fost filmul asta, iubitule, cu Laguna Albastra!!
- Da, a fost ... l-am mai vazut ... acum mai multi ani ...eh ...
- Si eu, si eu! Dar tot imi place sa-l revad! Mi se pare atat de romantic ... tie nu?!
- Eh, cum sa nu, si mie ... da, ti-am spus ca mi-a placut, cum sa nu.

- Stii, iubitule, ma gandeam asa ... cum ar fi sa stam noi doi singuri pe o insula ... ?? Asa ca in film, soare, mare, libertate, ce zici?
- Ce sa zic, iubita mea, sigur ca da, ar fi frumos ... si romantic, cum iti place tie.
- Daaaa ... iti dai seama, cat timp am putea petrece atunci impreuna? Nu ca acum, o ora - doua pe seara ....
- Ai dreptate, am avea mai mult timp sa povestim, sa ne impartasim gandurile, sa vorbim despre ce simtim ... da, asa e ...
- Da, nu-i asa? Da ... numai ca ... ar trebui sa invatam "tehnici de supravietuire", ca acolo n-are cine sa te ajute, ar trebui sa ne facem un adapost, sa gasim mancare.
- Da, uite, as avea si eu ocazia in sfarsit sa fac ceva util. As putea sa construiesc o cabanuta unde sa ne adapostim de frig si de ploaie. Poate chiar sa vanez ceva ... ca aici la oras n-am posibilitatea asta.
- Iar eu as putea culege fructe si as mai putea sa cercetez plantutele de acolo, sa vad care la ce foloseste. Si ne-am petrece toate zilele in mijlocul naturii, vai ... ce frumos ar fi. Ca m-am saturat de orasul asta murdar si cu cerul gri de atata poluare.
- Da, iubita mea, am putea astfel redescoperi multe lucruri. Impreuna. Ar fi minunat!

- Auzi, iubitule, dar ... acolo pe insula aia pustie ... iti dai seama ca n-o sa mai am cum sa ma fardez, sa-mi pensez sprancenele si sa-mi ondulez parul ... nu stiu daca o sa ma mai placi asa ...
- Dar ce importanta ar mai avea toate astea, iubito? Astea sunt lucruri de suprafata, nici n-or sa mai conteze.
- Si nici n-o sa mai cum cum sa ma epilez. Sau sa-mi fac menechiura.
- Eu te plac oricum, astea sunt nimicuri ... La urma urmei si mie o sa-mi creasca barba ...
- Pai scapi si tu de stresul cu barbieritul de care te plangi in fiecare zi. O sa-ti priasca! Dar ce-o sa ne facem fara televizor, muzica, net, toate astea cu care ne umplem timpul?!
- Prostii ... lucruri care doar ne indeparteaza unii de altii ... O sa avem mai mult timp de noi, eu de tine si tu de mine, o sa ascultam muzica marii si glasul necuvantatoarelor. Un fel de Animal Planet Live!
- Da, iubitule, ar fi minunat ...
- Asa e iubita mea, minunat ...

- Draga mea, sa stii ca s-a facut destul de tarziu si trebuie sa ajung la supermarket sa cumpar ce n-am reusit ieri.
- Bine, dragul meu ... pana te intorci o sa ma duc sa fac si eu o baita fierbinte ...
- Foarte bine, draga mea, dar te rog, nu chiar fierbinte, ti-am mai spus, nu vreau ca atunci cand o sa ai 60 de ani sa ai pielea incretita de la atata apa fierbinte!
- Ah ... sa nu uit, iubitule, imi iei si mie te rog o crema de corp? Ca mi s-a terminat si am uitat sa cumpar.
- Sigur ca da, ce crema vrei?
- Pai, crema pe care o folosesc eu, de la Dove.
- Dove?!? Aia din supermarket?! Tot nu vrei sa depasesti "faza Dove"? Parca ti-am zis sa treci pe la Sephora sa te uiti dupa o crema de corp de calitate, nu din asta, de 2 lei.
- Bine, iubitule, dar alea sunt scumple, nu stiu daca merita atatia bani ... stii ca sunt pe buget restrans acum.
- Poate ar trebui sa-ti revizuiesti ordinea de prioritati. Eventual sa renunti la niste mofturi. Adica poti sa dai 400 de lei pe o pereche de pantofi de tango si nu poti da aceeasi suma pe o crema de corp de calitate?!
- Bine, dar ... pantofii aceia sunt mai mult decat pantofi ... sunt poarta de intrare in lumea mea magica. N-as vrea sa renunt la ei. Si la pasiunea mea.
- Hm ... adica tu crezi ca o sa te poti fatai toata viata prin cluburi de tango?!?
- ?!??
- Si a propos ... daca tot vrei sa faci "miscare" cu folos, de ce nu mergi la sala? Ti-am mai spus ca burtica aia e inestetica si in curand o sa incepe sa ma deranjeze, daca nu faci si tu ceva abdomene. Plus ca ... nici nu mai esti la 20 de ani, deja incepe sa fie evidenta si celulita ...
- sdda?@&asd!!???*&^^
- Hai ca plec, nu vreau sa stau mult, ca incepe meciul si nu vreau sa ratez nici un minut!

Despre limita minim acceptabila

Azi am mosit oarecum o pisica. Am iesit dupa-amiaza cu doua pliculete de mancare pentru pisici sa le dau de mancare la cele pe care le-am tot vazut langa blocul meu. Iar ea (pe care o remarcasem zilele trecute cu burtica mare), pisicuta fara nume (inca) era la marginea blocului, in praf, nascand. Iesisera deja doi pui. Parea atat de neputincioasa si sigurica si era atata praf in jur ... si tremura de frig sau mai stiu eu ce. M-am dus in casa, am luat o cutie si o bucata de prosop si m-am reintors la marginea blocului. Am luat cu chiu cu vai pisicuta si cei doi pui fara ochi si i-am pus inauntru. Dar am constatat ca era prea mica respectiva cutie, nu putea sta lejer si mi-era sa nu-i striveasca. M-am repezit la primul magazin din colt si l-am rugat pe nenea de-acolo sa-mi dea o cutie mai mare. A gasit o cutie de banane cu capac pe jumatate, taman buna pentru ce aveam eu nevoie. Cand am ajuns cu cutia mai mare, pisicuta tocmai nastea al treilea (si ultimul) pui. Am asteptat sa-l nasca, sa-l curete, sa-l intoarca pe toate fetele ca sa-l cerceteze si sa-i aud primul tipat disperat de mat fara ochi. Dupa care i-am transbordat pe toti in cutia de banane, am invelit-o cum am putut, am mai stat putin si am plecat. Seara am mai dat o fuga sa vad ce mai fac. Cei trei pui erau linistiti, sugeau de zor, iar ea era intantata, nu mai tremura, era linistita, torcea si m-a lasat sa o mangai. Un lucru aparent fara mare valoare, o banala cutie de banane. Plus o jumatate de prosop de baie. Si o mangaiere. Ele fac toata diferenta intre tabloul cu pisicuta nascand in praf si mamica grijulie si linistita din cutie. Atat de putin. Atat de mult.

Iar pentru noi, oamenii, limita minim acceptabila e la un nivel din ce in ce mai inalt. Nu ne mai multumim cu doua perechi pe pantofi pe sezon. Si nici cu telefonul - model deja invechi. Ne trebuie produse de machiaj profesioniste, neaparat din "afara". Despre concediu petrecut in tara nici nu se mai poate pune in discutie. Etc. Etc. Etc.

Ironia este ca si daca am avea toate astea si inca o data pe-atat, tot n-ar fi de-ajuns. Atat de mult. Atat de putin.

(o sa pun poza cu pisicutele cand vor mai creste)

Din aventurile unui job searcher in business-ul romanesc profesionist

Pentru cei care (inca) nu stiu, sunt implicata momentan intr-un proiect personal de mare anvergura. Imi caut un job. Si in aceasta noua ipostaza de cautator activ si neobosit dau peste fel de fel de de situatii. Persoane. Business-uri. Intamplari vesele si triste. Pentru azi - prima parte.

Azi se implinesc fix 2 luni de cand m-am aruncat cu entuziasm in jungla plina de neprevazut a pietii muncii.

Entuziasmul s-a nascut in clipa in care am refuzat politicos prima oferta de munca ce mi s-a facut dupa ce compania in cadrul careia am lucrat timp de 13 ani si-a incetat activitatea. De ce am refuzat? Pentru ca mi-a fost clar ca sunt mai mult decat subapreciata (unu la mana), avand in vedere ca mi s-a facut o oferta financiara sub asteptarile mele tinand cont de ceea ce ar fi trebuit sa prestez si mai ales (mai ales!) de experienta si lucrurile unice cu care si fi intrat in compania respectiva. Pentru ca mi s-au prezentat niste instrumente normale de lucru ca pe niste superavantaje: ai telefon de serviciu (uau, pe bune? ura!) si leptop cu conexiune la net non stop (in sfarsit, de cand imi doream asta! de parca nu mai am unul acasa, chiar ma gandisem sa-mi fac o colectie), o sa ai un birou frumos (adica o camera banala cu - va rog retineti - lumina artificiala non stop din simplul motiv ca nu are ferestre ... eu, care am avut birou cu 2 pereti cu geamuri imense) si o sa ai ocazia sa lucrezi mai mult de 8 ore pe zi, ca avem multa treaba (si eu care credeam ca ma voi plictisi). Si nu in ultimul rand (cel mai important de altfel) pentru ca au reusit sa-mi demostreze in cele cateva zile in care am lucrat pro bono pentru ei ca sunt varza la capitolul organizare, ca nu dau doi lei pe respectul minim pentru client, ca ceea ce fac nu se cheama afacere corecta, ci jaf la drumul mare si nu-si doresc in echipa persoane atente la detalii (ca mine).

Iar jungla am descoperit-o incetul cu incetul trimitand sute de mailuri, CV-uri, dand telefoane si mergand la interviuri pe te miri unde. Cam ce se afla in aceasta jungla? Cititi va rog mai jos:

1. Firme care dau anunt pentru o anumita pozitie sub titulatura careia se ascunde de fapt altceva. Asa am descoperit ca in loc de "Merchandising Manager" cautau de fapt un om de vanzari, dar probabil cuvantul "Sales" sperie pe multi sau poate din contra, se arunca prea multi si au schimbat strategia.

2. Firme de recrutare care din dorinta de a avea succes de cauza iti "indica" subtil ca ar trebui sa spui angajatorului la interviu ca iti doresti foarte mult sa faci activitatea X (dintr-o lista de vreo 30) pentru ca ei asta cauta in primul rand.

3. Firma de recrutare cotata intre primele 3 din tara care te tine o jumatate de ora pe hol, ca cica are un "meeting", apoi jumatate de ora intr-o sala de interviu, iti pune in fata un test grila de rasu-plansu, dupa care iti face o oferta financiara inmanandu-ti 3 pagini de cifre si conditii de indeplinit pe care am cautat cu insistenta unde e trecut salariul (l-am gasit intr-un final scris pe fond gri, mai mult l-am ghicit decat citit) care salariu era in varianta bruta (noroc ca mi-am facut in minte un calcul stiind cam care ar fi darile la stat) si care oferta trebuia s-o studiez in, citez "doua minute" care la el - reprezentantul firmei in cauza - a durat alta jumatate de ora. Nu, nu era atat de ocupat, tinand cont de relaxarea cu care se plimba pe holurile companiei impreuna cu alti colegi bine pregatiti intr-ale HR-ului. Si nu, nu a fost o intamplare nefericita si nici nu au avut nimic personal cu mine, ca n-am fost doar o singura data si nu eram singura persoana supusa la un astfel de tratament. Aaa, si nici nu aveau sali pregatite clar dinainte pentru recrutare. De parca abia se apucasera de activitatea asta. Nu. Era doar lipsa de organizare. Ce daca individul acela tanar de nici 23 de anisori era la 4 ace si cu cravata, parca asa se spune, ca nu haina il face pe om. Si nici renumele de prin presa nu face o firma sa fie profesionista.

4. Diversi " HR specialisti" si manageri care te anunta foarte siguri pe ei ca te vor anunta in X zile si uita pur si simplu. Si nici nu sunt de gasit. Nu-i gasesti la telefon sau daca ii gasesti "te suna ei inapoi". Mailul nu le functioneaza. Telepatia nici atat. Nici macar porumbelul calator nu le mai gaseste adresa.

5. Firme care inainte sa te cheme la interviu te supun la teste. In scris, pe mail, ca sa poata face o "selectie riguroasa". Teste de genul: faceti o prezentare pentru produsul nostru X (pe care eu nu-l cunosc, e clar din activitatea desfasurata de mine pana acum ca n-am avut de-a face cu el si nici nu e un produs de larg consum).

6. Firme care te cheama sa dai la un test de matematica. Desi nu te angajeaza pe post de prof de mate. Dar au vazut ei niste teste tari de tot pe undeva si se cred smecheri.

7. Manageri care te intreaba ce salariu vrei si indiferent ce raspuns voalat si politicos de ocolire a unei cifre ai da, ei insista. Desi stiu ce buget au, cat pot oferi, ce alte salarii mai sunt in firma pe posturi similare. Desi stiu ca din afara e greu sa-ti dai seama de cifra pe care o vad ei pe fruntea ta (uite, asta e unul din momentele in care imi pare rau ca nu mi-am dezvoltat clarviziunea). Am angajat si eu oameni si stiu ca un salariu poate fi bugetat. Iar daca nu poate fi bugetat, atunci ce pot sa zic de nivelul de organizare din firma ...

8. Angajatori care iti spun ca eventual te vor suna in vreo saptamana ... poate doua ... asa ca tu, biet viitor muncitor pe plantatie, n-ai decat sa astepti umil langa telefon, cine stie, poate totusi se invrednicesc cu vreun raspuns.

9. Ditamai CEO si alti de rang inalt de la firme (atentie!!) nemtesti (despre care aveam o parere foarte buna pana de curand) care se trezesc in mijlocul interviului de angajare ca nu stiu ca esti "unemployed" pentru ca firma la care ai lucrat si-a incetat activitatea desi le-ai scris un mail detaliat despre asta. Adica sunt "foarte informati".

10. (asta e cea mai tare) Agentie de publicitate de prestigiu (cu premii si pedigree) care te cheama la interviu si te trezesti in fata cu un individ care nu stie pentru ce post ai aplicat, care crede ca ai lucrat la o firma "de productie" desi in CV scrie negru pe alb "marketing direct" si ca ai experienta de "copywriter" (am crezut ca se uita pe alt CV, dar nu, era totusi numele meu trecut!). Ceea ce mi-a spus in foarte multe cuvinte, daca ar fi sa traduc, ar fi cam asa: pe bune daca stiu pentru ce te-am chemat la interviu! Vad ca ai lucrat in cu totul, cu totul, chiar absolut cu totul alt domeniu ... desi vad din CV ca ai terminat ASE-ul, ce chestie, cu toate astea ai lucrat in cu totul si cu totul alt domeniu (de parca as fi plantat cartofi)

11. (compilat din mai multe surse) Noi am dori sa colaboram cu dvs. Inca nu stiu exact ce post sa va oferim, ce responsabilitati, ne gandim, sa vedem ... dar dvs. ce salariu ati dori? (pai ... pentru ce, draga angajator potential?)

Intre timp am inceput sa scriu lista intrebarilor anapoda primite pe la interviuri. Am strans cateva. Lista e inca deschisa. O s-o public cand ajung la top 10.