Lumea mea

Eu nu sunt din lumea asta.
Si stiu asta demult. De fapt am stiut-o dintotdeauna.
Vin dintr-o lume pe care nici macar n-o pot localiza. Nu e nici sus, nici jos, nici pe pamant si nici pe o alta planeta.
In lumea mea nu exista intrebari fara raspuns. Dupa cum nu exista indoiala, nu exista asteptari chinuitoare si nu exista nedreptate. In lumea mea nu exista neincredere pentru ca nu exista minciuni. Nu exista suferinta pentru ca nu exista promisiuni si nimeni nu promite nimic pentru ca orice promisiune se leaga de viitor si de fapt tot ce putem trai este prezentul. Nu exista minciuni pentru ca nu exista teama. Si cea mai mare teama este teama de moarte. Si cum in lumea mea nu exista nici macar moarte ... Orice inceput este de fapt o continuare, nimic nu vine din neant, crezi ca vezi ceva nou pentru ca abia acum a intrat in raza ta vizuala, dar de fapt el e demult pe drumul spre tine, dornic sa te intalneasca. Si orice sfarsit este in ultima instanta o schimbare. Soarele apune in emisfera ta doar pentru a putea rasari in cealalta emisfera.
In lumea mea florile nu cresc in ghiveci, ci libere pe campii, nu exista colivii pentru pasari si nici pentru oameni, nu exista garduri care sa deliminteze rezervatiile de zimbri si nimeni nu se plimba pe plaja cu un pui de leu speriat in brate si aparatul de fotografiat atarnat de gat.
Lumea mea e singura in care ma regasesc complet, fara masti false, fara regrete, fara trecut si fara viitor. Singura in care pot zbura fara aripi, in care pot canta fara voce si dansa fara sa obosesc. Singura in care ma simt libera. Si in care nu mi-e teama ca cineva care o sa stearga geamul prafuit ca sa ma zareasca inauntru, o sa ma vada cu susul in jos. Singura in care pot iubi fara limite, fara contracte scrise, fara remuscari.
Doar ca ... in lumea mea ma simt atat de singura ... si oricat te-am cautat, prin toate ungherele, zi si noapte, nu te-am gasit ... Oare te-ai ascuns si te amuzi vazandu-ma scotocind peste tot? Oare esti aici cum cred eu? Sau trebuie sa ies in lumea aceea plina de ne-ntelesuri ca sa te caut? Nu stiu, zau, ce sa fac ... sa-mi calc pe inima si sa infrunt pericolele din lumea asta din afara, sa ma izbesc de toate semnele de circulatie care-mi arata interzis la a visa, la a-mi deschide sufletul, de dragul sperantei ca poate intr-o zi te voi intalni si te voi invita in lumea mea? Sau mai bine sa astept sa vii singur, sa ma cauti, pentru ca, nu-i asa, si tu simti ca-ti lipsesc ...